D’ALE BOMBARDAMENTULUI!!!
Am prins bombardamentele NATO asupra Serbiei în 1999 pe viu, pe toată durata acestui război, zilnic, timp de trei luni. Lucram în Novi Sad în Teatrul Național Sârb în calitate de balerin și, îmi era mult mai tare frică de sărăcia din România decât de toate exploziile lor. Din câte văd, efectele bombelor rus-ucraineano-israeliene sunt la fel de mari ca și cele NATO! Dacă e noapte, la fiecare explozie se aprinde cerul și crapă ferestrele blocurilor pe o rază de un kilometru și jumătate. Din cauza asta ar trebui de preferință să nu fie închise. Înlăturați și perdelele, căci iau foc.
O singură dată am fost într-un buncăr. Am avut un act artistic, cu menirea de a mai însenina chipurile contorsionate de teamă ale celor adăpostiți acolo. Nu recomand. Ai impresia că după fiecare bubuitură ți se dărâmă pe tine tone de moloz. Îți curge la propriu nisipul desprins din tavan în creștet. Sunt groaznice și țipetele panicate ale sutelor de oameni din interior, mai ales ale femeilor și ale copiilor. Sentimente ciudate am avut și pe scenă, în timpul spectacolelor, când balerinii împreună cu publicul priveau tavanul sălii de spectacol atunci când cădea sporadic vreo bombă pe undeva anume. E mai sigur afară, plus că vezi trasoarele și exploziile care aprind cerul – în cazul că ai 26 de ani, nu ai familie, obligații, pe nimeni, și ești aventurier, așa cum am fost eu. De altfel, multitudinea de oameni ai armatei pe care îi aveam în jur spuneau că cel mai bun adăpost ți-l conferă tranșeele, nu buncărele. Cel mai sigur este să te refugiezi împreună cu familia și prietenii pe la vreo casă de vacanță, undeva chiar și puțin în afara orașului. Astfel de obiective nu sunt niciodată vizate.
Pe timp de bombardament toată lumea se gândește la rezervele de hrană. Stocați-vă rezerve de apă!, căci dacă se bombardează industriile de curent electric, automat se ia și apa, credeți-mă, mi-am văzut colege, balerine, spălându-se pe ascuns pe mâini în ceașca veceului, detaliu evocat și în romanul „Balet la Kosovo”! Oamenii își mută toaletele din interiorul caselor în cele improvizate, comune. Când ți-e lumea mai dragă și crezi că ți-ai găsit un loc mai tactic, dai de alți omuleți pe care îi scapă nevoile și gândesc ca tine.
Șocul în primele zile este uriaș. Nu am crezut că voi avea febră la inimă din cauza unor emoții care nu pot fi descrise în cuvinte. Ulterior, omul se adaptează în câteva săptămâni la tot și la toate, nu mai intră în buncăre și stă la coadă la ulei, țigări, cafea, pâine, pe sub căderi de bombe. Forma umană a unui astfel de război (dacă aș putea pronunța așa ceva) este că față de războiul pe care l-a purtat aproape întreaga planetă în perioada anilor 2020-2022: de distanțări sociale, pâră între oameni și izolări exagerate, pe timp de bombardament nu este niciodată recomandat să te afli singur, ci alături de cât mai mulți prieteni și persoane dragi. Conceptul dovezii sociale este uriaș în astfel de situații, omul uită de statutul social, își protejează semenii și se adaptează urgent la toate…
Articol scris de Adrian Scriminț
