Articol scris în română și germană – Artikel geschrieben in den Sprachen Rumänisch und Deutsch
fotocredit to Hannah Seibt Photography
Într-un an plin de creștere și realizări pentru DansMania, avem onoarea de a prezenta o poveste cu însemnătate triplă. În acest moment festiv, când revista sărbătorește un an de existență și când Austria – țara lui Strauss, geniul care marchează 200 de ani de la trecerea sa în neființă, dar care continuă să răspândească muzica sa plină de bucurie în întreaga lume – Nina Daglinger, o dansatoare din această țară, își împărtășește călătoria curajoasă cu noi.
Încă de când era mică, dansul a fost mai mult decât o pasiune, iar drumul său a purtat-o prin mai multe țări europene, cu pauze, îndoieli și reveniri curajoase pe parcurs.
Astăzi, Nina este o artistă invitată la compania de balet a Operei Brașov, unde continuă să scrie următorul capitol al carierei sale, plin de emoție și dedicare. Interviu – Nina Daglinger
De când erai mică, dansul a fost o parte din tine. Ce îți amintești despre acele începuturi sau ce ți-au spus cei dragi despre ele?
Primele mele amintiri sunt pline de mișcare și bucurie. Dansez prin casă, aproape fără să mă gândesc, urmărind pur și simplu muzica și curiozitatea mea – și, de altfel, încă fac asta. Familia mea îmi povestește adesea despre primele mele reprezentații. Până la vârsta de 15 ani, fusesem deja în peste 150 de spectacole cu ansamblul de la Landestheater Salzburg, datorită oportunităților oferite de prof. Peter Breuer ca dansatoare. O poveste pe care familia mea încă o împărtășește cu plăcere este despre prima mea reprezentație, pe când aveam patru ani. După ce spectacolul s-a încheiat, chiar fără muzică, am rămas pe scenă și am continuat să dansez în fața publicului rămas, fără să mă gândesc, doar bucurându-mă de dans. Auzind adesea această poveste, a ajuns să devină o amintire proprie și reflectă frumos cât de natural a fost dansul în viața mea.
Când ai realizat pentru prima dată că dansul este mai mult decât un hobby pentru tine?
Am realizat acest lucru când dansul a început să definească fiecare aspect al vieții mele. Rutina mea zilnică, deciziile și prioritățile mele erau toate modelate de antrenamente și reprezentații. Dansul nu a fost niciodată ceva ce făceam pe lângă alte interese; a devenit centrul în jurul căruia se învârtea tot restul. În acel moment, mi-a fost clar că dansul nu era un hobby, ci calea pe care o alesesem.
La 15 ani, te-ai mutat în Suedia. Cum a fost această primă experiență de a fi departe de casă?
A fi departe de casă la o vârstă atât de tânără a fost atât o provocare, cât și o experiență formativă. Înainte de a pleca, am primit un sprijin extraordinar din partea fostei mele profesoare de balet, Beate Stibig-Nikkanen, care m-a instruit generos și gratuit și mi-a permis să mă pregătesc prin academie în perioada rămasă de școală. Credința și ghidajul ei m-au ajutat să mă simt pregătită pentru acest pas important. Odată ajunsă în Suedia, au fost momente de dor de casă, dar experiența m-a învățat independență, reziliență și cum să mă adaptez unui mediu nou. A devenit o fundație importantă pentru creșterea mea personală și artistică.
Ce rol au jucat studiile tale din Germania în dezvoltarea ta ca dansatoare?
Studiile din Germania mi-au oferit o bază tehnică solidă și o viziune clară asupra structurii dansului. Am avut oportunitatea de a lucra, la momente diferite, cu profesori excepționali, cum ar fi Neff Evgenie, care din păcate a decedat în 2023, dar și cu Iana Salenko și Rainer Krenstetter, precum și alți profesori invitați minunați care m-au format în toate modurile posibile. Învățând de la fiecare dintre ei, am reușit să îmi îmbogățesc dezvoltarea în moduri unice și să îmi lărgesc înțelegerea artistică și tehnică. Ghidajul lor m-a ajutat să mă formez atât ca dansatoare, cât și ca artistă reflectivă.
Cum ai făcut față pauzelor și incertitudinilor aduse de pandemia COVID-19?
Pauza a fost dificilă, deoarece studioul a fost întotdeauna un loc de stabilitate pentru mine. Absența de acolo m-a forțat să încetinesc ritmul, să reflectez și să mă reconectez cu mine însămi, dincolo de performanțele constante. A fost o perioadă de incertitudine, dar și de creștere interioară și de învățare a încrederii în propriul ritm.
În timpul pauzei tale de doi ani, ai renunțat complet la dans. Ce te-a determinat să încerci din nou? De unde vine ambiția ta? Ce semn zodiacal ai?
Chiar și atunci când m-am îndepărtat de dans, el nu m-a părăsit niciodată cu adevărat. Revenirea a fost ca o întoarcere acasă. Mult timp am căutat un loc în care să simt că aparțin cu adevărat și în care să pot fi complet eu însămi. În cele din urmă, am realizat că acel loc l-am găsit deja demult, și că dansul în sine este acel loc. Ambiția mea provine dintr-un foc interior liniștit și dintr-o nevoie profundă de a crea și de a mă exprima prin mișcare. Sunt Leu și mă regăsesc în pasiunea, curajul și dorința de a străluci pe scenă cu delicatețe, dar sincer.
Timpul petrecut la Academia de Arte a Dansului din Salzburg a fost un punct de cotitură. Ce ai descoperit despre tine în acea perioadă?
Timpul petrecut la Salzburg mi-a reamintit de ce am început să dansez în primul rând. Am regăsit bucuria, încrederea și încrederea în propria voce ca dansatoare. A fost și un an în care am fost cu adevărat văzută. După pauza de doi ani, am realizat că nu am mai muncit niciodată atât de mult pentru a reveni la nivelul meu anterior și chiar dincolo de acesta. Procesul a cerut răbdare, disciplină și un angajament profund față de meseria mea. Sunt profund recunoscătoare profesorilor mei, prof. Peter Breuer, Christina Uta și Shan-Jen Yuan, pentru ghidajul și inspirația lor. Christina Uta, care este româncă, a recunoscut talentul meu încă de la început, în special la baletul clasic, și m-a susținut cu tărie în dorința mea de a încerca din nou după pauză. Credința ei în mine mi-a dat curajul de a reveni pe deplin la dans. Am fost, de asemenea, inspirată de colaborarea cu coregrafi precum Shang-Jen Yuan, a cărui abordare artistică m-a ajutat să cresc și să explorez noi moduri de a mă exprima prin mișcare.
Ai un fundal de pregătire foarte versatil. Ce stil de dans te definește cel mai bine în această etapă a carierei tale?
Baletul clasic este locul în care mă simt cel mai acasă și unde identitatea mea artistică este clar înrădăcinată. Îmi place disciplina, precizia și eleganța acestuia, iar el rămâne fundamentul muncii mele. În același timp, pregătirea mea versatilă îmi permite să mă mișc cu încredere în alte stiluri, în special în dansul contemporan, pe care îl iubesc pentru libertatea și posibilitățile sale expresive. Îmi place să iau pauze și să experimentez tehnici noi de dans, să mă educ și mai mult, iar datorită acestui fapt și educației mele anterioare, mă bucur și de Jazz, dansul muzical și dansul modern. Această balanță mă definește ca dansatoare astăzi.
Cum a început colaborarea ta cu Opera Brașov și ce a însemnat această oportunitate pentru tine?
Opera avea o colaborare cu Academia de Arte ale Dansului din Salzburg, iar prin această legătură am fost invitată să dau audiție și să dansez la Gala de Balet din mai. Această experiență mi-a deschis ușa pentru a mă alătura Baletului Operei Brașov ca artist invitat. Să îmi termin studiile și, după doar un an, să primesc imediat oportunitatea de a urca pe o mare scenă profesională a fost o experiență incredibilă și profund semnificativă pentru mine.
Cum te simți acum în România, cum sunt colegii tăi și ce îți place cel mai mult despre Brașov?
Mă simt foarte binevenită și susținută aici. Atmosfera din cadrul companiei este deschisă, respectuoasă și extrem de profesionistă. Colegii mei sunt generoși, dedicați și o adevărată inspirație în lucrul de zi cu zi, iar colaborarea zilnică cu directorul baletului Alexandru Fotescu este cu adevărat minunată. Sunt, de asemenea, recunoscătoare pentru încrederea și îndrumarea conducerii artistice, care creează un mediu motivant, în care dezvoltarea și colaborarea sunt cu adevărat apreciate. Brașovul în sine este un oraș frumos și liniștit, înconjurat de natură, oferind un sentiment de echilibru care îmi permite să mă concentrez pe deplin asupra muncii mele și să mă simt ca acasă.
Nina Daglinger: Tanz und Zusammenarbeit mit der Brașov Oper
In einem Jahr voller Wachstum und Erfolge für DansMania haben wir die Ehre, eine Geschichte mit dreifacher Bedeutung zu präsentieren. In diesem festlichen Moment, in dem das Magazin ein Jahr seines Bestehens feiert und in dem Österreich – das Land von Strauss, dem Genie, das 200 Jahre seit seinem Tod markiert, aber weiterhin seine freudvolle Musik in der ganzen Welt verbreitet – Nina Daglinger, eine Tänzerin aus diesem Land, ihre mutige Reise mit uns teilt. Schon als Kind war Tanz mehr als eine Leidenschaft, und ihr Weg führte sie durch mehrere europäische Länder, mit Pausen, Zweifeln und mutigen Rückkehren zwischendurch. Heute ist Nina eine Gastkünstlerin im Ballettensemble der Brașov Oper, wo sie weiterhin das nächste Kapitel ihrer Karriere voller Emotion und Hingabe schreibt. Interview – Nina Daglinger
Seit deiner Kindheit ist Tanz ein Teil von dir. Was erinnerst du dich an diese Anfänge oder was haben dir deine Liebsten darüber erzählt?
Meine ersten Erinnerungen sind voller Bewegung und Freude. Ich tanzte durch das Haus, fast ohne nachzudenken, folgte einfach der Musik und meiner Neugier – und im Übrigen mache ich das immer noch. Meine Familie erzählt oft von meinen ersten Auftritten. Bis ich 15 war, hatte ich bereits in über 150 Vorstellungen mit dem Ensemble des Landestheaters Salzburg getanzt, dank der Möglichkeiten, die mir Prof. Peter Breuer als Tänzerin bot. Eine Geschichte, die meine Familie immer noch gerne erzählt, ist von meinem ersten Auftritt, als ich vier Jahre alt war. Nachdem das Stück zu Ende war, blieb ich auf der Bühne und tanzte weiter vor dem verbliebenen Publikum, ganz ohne Musik, einfach aus Freude am Tanz. Wenn ich diese Geschichte oft höre, wird sie zu einer eigenen Erinnerung und spiegelt schön wider, wie natürlich Tanz schon immer Teil meines Lebens war.
Wann hast du zum ersten Mal erkannt, dass Tanz für dich mehr als ein Hobby ist?
Ich habe das erkannt, als der Tanz begann, jeden Aspekt meines Lebens zu definieren. Meine tägliche Routine, meine Entscheidungen und Prioritäten wurden alle von den Proben und Auftritten geprägt. Tanz war nie etwas, das ich zusätzlich zu anderen Interessen gemacht habe; es wurde zum Zentrum, um das sich alles andere drehte. In diesem Moment wurde mir klar, dass Tanz kein Hobby war, sondern der Weg, den ich gewählt hatte.
Mit 15 Jahren bist du nach Schweden gezogen. Wie war diese erste Erfahrung, von zu Hause weg zu sein?
Von zu Hause weg zu sein, in so jungem Alter, war sowohl eine Herausforderung als auch eine prägende Erfahrung. Vor meiner Abreise erhielt ich außergewöhnliche Unterstützung von meiner ehemaligen Ballettlehrerin Beate Stibig-Nikkanen, die mich großzügig und kostenlos unterrichtete und mir ermöglichte, mich während des verbleibenden Schuljahres auf die Akademie vorzubereiten. Ihr Vertrauen und ihre Anleitung halfen mir, mich auf diesen wichtigen Schritt vorzubereiten. Als ich in Schweden ankam, gab es Momente der Heimweh, aber die Erfahrung lehrte mich Unabhängigkeit, Resilienz und wie man sich an eine neue Umgebung anpasst. Es wurde zu einer wichtigen Grundlage für mein persönliches und künstlerisches Wachstum.
Welche Rolle spielten deine Studien in Deutschland für deine Entwicklung als Tänzerin?
Meine Studien in Deutschland gaben mir eine solide technische Grundlage und eine klare Vorstellung von der Struktur des Tanzes. Ich hatte die Gelegenheit, zu verschiedenen Zeiten mit außergewöhnlichen Lehrern wie Neff Evgenie zu arbeiten, der leider 2023 verstorben ist, sowie mit Iana Salenko und Rainer Krenstetter, und auch mit anderen großartigen Gastlehrern, die mich auf allen möglichen Wegen geprägt haben. Indem ich von jedem von ihnen lernte, konnte ich meine Entwicklung auf einzigartige Weise bereichern und mein künstlerisches und technisches Verständnis erweitern. Ihre Anleitung half mir, mich sowohl als Tänzerin als auch als reflektierende Künstlerin zu entwickeln.
Wie hast du die Pausen und Unsicherheiten durch die COVID-19-Pandemie gemeistert?
Die Pause war schwierig, weil das Studio immer ein Ort der Stabilität für mich war. Die Abwesenheit dort zwang mich, mein Tempo zu verlangsamen, nachzudenken und mich wieder mit mir selbst zu verbinden, jenseits der ständigen Aufführungen. Es war eine Zeit der Unsicherheit, aber auch des inneren Wachstums und des Lernens, auf meinen eigenen Rhythmus zu vertrauen.
Während deiner zweijährigen Pause hast du den Tanz komplett aufgegeben. Was hat dich dazu gebracht, es wieder zu versuchen? Woher kommt deine Ambition? Welches Sternzeichen hast du?
Auch als ich mich vom Tanz entfernte, hat er mich nie wirklich verlassen. Die Rückkehr war wie eine Rückkehr nach Hause. Lange Zeit suchte ich einen Ort, an dem ich mich wirklich zugehörig fühlte und an dem ich ganz ich selbst sein konnte. Am Ende erkannte ich, dass ich diesen Ort schon längst gefunden hatte, und dass der Tanz selbst dieser Ort war. Meine Ambition kommt aus einem stillen inneren Feuer und einem tiefen Bedürfnis, zu schaffen und mich durch Bewegung auszudrücken. Ich bin Löwe und finde mich in der Leidenschaft, dem Mut und dem Wunsch, auf der Bühne zu strahlen, sowohl zart als auch ehrlich.
Die Zeit an der Tanzakademie Salzburg war ein Wendepunkt. Was hast du in dieser Zeit über dich selbst entdeckt?
Die Zeit in Salzburg erinnerte mich daran, warum ich überhaupt mit dem Tanzen angefangen habe. Ich fand wieder Freude, Vertrauen und das Vertrauen in meine eigene Stimme als Tänzerin. Es war auch ein Jahr, in dem ich wirklich gesehen wurde. Nach der zweijährigen Pause erkannte ich, dass ich noch nie so viel dafür gearbeitet hatte, um zu meinem früheren Niveau zurückzukehren und sogar darüber hinaus. Der Prozess verlangte Geduld, Disziplin und ein tiefes Engagement für mein Handwerk. Ich bin den Lehrern, Prof. Peter Breuer, Christina Uta und Shan-Jen Yuan, sehr dankbar für ihre Anleitung und Inspiration. Christina Uta, die Rumänin ist, erkannte mein Talent schon zu Beginn, besonders im klassischen Ballett, und unterstützte mich sehr in meinem Wunsch, nach der Pause erneut zu versuchen. Ihr Vertrauen in mich gab mir den Mut, vollständig zum Tanz zurückzukehren. Ich war auch von der Zusammenarbeit mit Choreografen wie Shang-Jen Yuan inspiriert, dessen künstlerischer Ansatz mir geholfen hat, zu wachsen und neue Wege zu finden, mich durch Bewegung auszudrücken.
Du hast eine sehr vielseitige Ausbildung. Welcher Tanzstil definiert dich am meisten in dieser Phase deiner Karriere?
Das klassische Ballett ist der Ort, an dem ich mich am meisten zu Hause fühle und wo meine künstlerische Identität klar verwurzelt ist. Ich liebe die Disziplin, die Präzision und die Eleganz, und es bleibt die Grundlage meiner Arbeit. Gleichzeitig ermöglicht mir meine vielseitige Ausbildung, mit Vertrauen in andere Stile zu tanzen, insbesondere im modernen Tanz, den ich für seine Freiheit und die expressiven Möglichkeiten liebe. Ich genieße es, Pausen zu machen und neue Tanztechniken auszuprobieren, mich noch mehr zu bilden, und dank meiner vorherigen Ausbildung erfreue ich mich auch an Jazz, Musical Dance und Modern Dance. Diese Balance definiert mich heute als Tänzerin.
Wie begann deine Zusammenarbeit mit der Brașov Oper und was bedeutete diese Gelegenheit für dich?
Die Oper hatte eine Zusammenarbeit mit der Tanzakademie Salzburg, und durch diese Verbindung wurde ich eingeladen, ein Vorsprechen zu halten und bei der Ballettgala im Mai zu tanzen. Diese Erfahrung öffnete mir die Tür, dem Ballett der Brașov Oper als Gastkünstlerin beizutreten.
Mein Studium abzuschließen und nach nur einem Jahr sofort die Gelegenheit zu bekommen, auf einer großen professionellen Bühne zu tanzen, war eine unglaubliche und sehr bedeutende Erfahrung für mich.
Wie fühlst du dich jetzt in Rumänien, wie sind deine Kollegen und was gefällt dir am meisten an Brașov?
Ich fühle mich hier sehr willkommen und unterstützt. Die Atmosphäre im Ensemble ist offen, respektvoll und extrem professionell. Meine Kollegen sind großzügig, engagiert und eine wahre Inspiration im täglichen Arbeiten, und die tägliche Zusammenarbeit mit dem Ballettdirektor Alexandru Fotescu ist wirklich wunderbar. Ich bin auch dankbar für das Vertrauen und die Führung der künstlerischen Leitung, die ein motivierendes Umfeld schafft, in dem Entwicklung und Zusammenarbeit wirklich geschätzt werden. Brașov selbst ist eine schöne und ruhige Stadt, umgeben von Natur, die ein Gefühl der Ausgeglichenheit bietet, das es mir ermöglicht, mich vollständig auf meine Arbeit zu konzentrieren und mich zu Hause zu fühlen.
fotocredit to Gerhard Groger