Redacția noastră este flatată să dea o mână de ajutor și să susțină acest eveniment de talie internațională, aflat deja la a doua ediție, o competiție de balet și dans contemporan care se ține în Belgia și în care se vor reuni unii dintre cei mai puternici concurenți ce iubesc aceste categorii profesioniste de dansuri.
Organizatorii ni-l trimit la înaintare pe însuși Charles Jude, președintele comisiei de jurizare care va lăsa un mesaj semnificativ iubitorilor de balet din România și pe calea revistei DansMania!
Având în vedere că în România nu s-a mai organizat un eveniment atât de prestigios de la sfârșitul anilor 90, și aici facem referire la Concursul de Balet Oleg Danovksy – ultima ediție ținându-se cel mai probabil în 1999; ne sfătuim cu încredere viitorii balerini să participe în măsura posibilităților și la acest concurs și să folosească „fenomenul de exces al începătorului”, pentru că acest concurs s-a făcut remarcabil chiar din fază incipientă!
Concursul Internațional de Balet Belgia dorește să ofere dansatorilor ocazia de a se compara în condiții scenice extraordinare cu alți tineri de vârsta lor; pentru a permite evidențierea aptitudinilor tehnice și artistice ale fiecăruia. Concursul Internațional de Balet Belgia se angajează să dezvolte viitorii artiști, să educe și să lumineze publicul iubitor al dansului. Acest concurs este o oportunitate pentru tinerii balerini din întreaga lume care se vor reuni din data de 29 mai până în 1 iunie 2025 în lupta lor pentru obținerea unor semnificative medalii, premii în bani, burse și contracte în diverse companii. Dansatorii vor avea ocazia să fie audiați și să fie văzuți de directori artistici ai marilor companii din întreaga lume. Concursul Internațional de Balet Belgia își propune să fie o rampă de lansare pentru toți dansatorii aspiranți. În comisia de jurizare vor fi întâlniți maeștri de talie internațională din lumea dansului. Organizatorii ni-l trimit la înaintare pe însuși Charles Jude, președintele comisiei de jurizare care va lăsa un mesaj semnificativ iubitorilor de balet din România și pe calea revistei DansMania!
Charles Jude este steaua baletului Operei din Paris, membru al Fundației Rudolf Nureyev, președinte al Fundației Serge Lifar, și iată mesajul trimis tinerilor balerini români pe calea revistei Dans Mania:
„Sunt încântat să particip la această a doua ediție a Concursului Internațional de Dans din Belgia (IBCB) și sunt onorat să fiu președintele juriului.
Acest eveniment excepțional ținut în Belgia face posibilă oferirea de programe de educaționale în domeniul dansului, oferă artiștilor din întreaga lume posibilitatea de a-și prezenta talentul în fața unui public entuziast, inclusiv posibilitatea de a câștiga burse, de a avea contacte cu cele mai bune academii și companii de renume internaționale.
Felicitări pentru calitatea organizării – doamnei Fabienne BETTENS, precum și tuturor asociaților acestei competiții care adaugă și reunește în inimoasa noastră comunitate de dans oameni din toate mediile într-o apreciere comună a unei forme de Artă atât de remarcabilă și atletică.
Doresc toate cele bune tinerilor artiști talentați și o viață lungă Concursului Internațional de Balet Belgia.”
Pentru cei interesați, vă trimitem și link-ul de unde puteți obține mai multe informații: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063660452240
International Ballet Competition in Belgium
We are honored to lend our support to this prestigious international event, now in its second edition. This ballet and contemporary dance competition, hosted in Belgium, will bring together some of the world’s most talented dancers in these professional disciplines.
Given that a similar event has not been organized in Romania since the late 1990s—specifically, the Oleg Danovsky Ballet Competition, whose last edition likely took place in 1999—we are thrilled to see such a significant competition return to the international stage.
We highly encourage emerging ballerinas and dancers to take full advantage of this opportunity. Participating in this competition can be an invaluable experience, particularly for those just starting their professional journeys. Embrace the „beginner’s edge” phenomenon: competitions like this are remarkable from the very outset and can propel dancers into the spotlight, opening doors for future opportunities.
The Belgium International Ballet Competition aims to provide young dancers with the opportunity to compete in an exceptional stage setting alongside peers of their own age. The goal is to highlight each participant’s technical and artistic skills.
This competition is committed to supporting the development of future artists, educating, and inspiring the dance-loving public.
From May 29 to June 1, 2025, young ballet dancers from around the world will come together to compete for medals, cash prizes, scholarships, and contracts with prestigious dance companies. Participants will also have the chance to be auditioned and seen by artistic directors from major companies worldwide, offering them a unique opportunity to build their careers.
The Belgium International Ballet Competition is a true launching pad for all aspiring dancers.
The judging panel will feature internationally renowned masters from the world of dance. The organizers have invited none other than Charles Jude, the president of the jury, to send a meaningful message to ballet lovers in Romania through DansMania magazine!
Charles Jude is a star of the Paris Opera Ballet, a member of the Rudolf Nureyev Foundation, and president of the Serge Lifar Foundation. Here is the message he sent to young Romanian ballet dancers via DansMania magazine:
„I am thrilled to take part in the second edition of the Belgium International Dance Competition (IBDC) and am honored to serve as the president of the jury.
This exceptional event, held in Belgium, makes it possible to offer educational programs in the field of dance, providing artists from all over the world the opportunity to showcase their talent in front of an enthusiastic audience, including the chance to win scholarships and make connections with the best academies and internationally renowned companies.
Congratulations on the quality of the organization to Mrs. Fabienne BETTENS, as well as to all the partners of this competition who bring together and unite people from all walks of life within our vibrant dance community, sharing a common appreciation for such a remarkable and athletic art form.
I wish all the best to the talented young artists and a long life to the Belgium International Ballet Competition.”
For those interested, here is the link where you can find more information:
https://www.facebook.com/profile.php?id=100063660452240


