Imagine de arhivă din perioada în care autorul a fost invitat să candideze pentru Camera Deputaților. Interesul televiziunilor naționale a deschis o dezbatere rar întâlnită: poate un artist al dansului să reprezinte și interesele societății în spațiul public?

Balerinul și politica – două lumi fără legătură? Sau doar o prejudecată? Balerinul și politica – au legătură?

„Încă o meserie care nu are nicio legătură cu politica…” – repetau cu convingere, în pragul unei campanii electorale, numeroase surse media naționale, referindu-se inclusiv la meseria de balerin și la alte profesii ale unor candidați. De parcă tocmai profesiile „cu legătură” ar fi fost cele care au dus România acolo unde este astăzi.

În principiu, răspunsul meu este simplu: poate că baletul nu are legătură directă cu politica, dar are legătură cu societatea. Iar politica, în esența ei, ar trebui să fie despre societate.

Artistul – fie el balerin, instrumentist, actor sau cântăreț liric – dacă își valorifică harul până la capăt, depășește granițele unei profesii. Devine un ambasador al culturii și, implicit, al țării pe care o reprezintă. Oriunde dansează, cântă sau creează, el vorbește despre România fără să rostească un singur discurs.

De-a lungul timpului am văzut actori, muzicieni și soliști de operă ajungând în Parlament. Despre balerini, însă, aproape că nu se vorbește. Asta mi-au spus și jurnaliștii televiziunilor naționale atunci când am fost invitat să candidez pentru funcția de deputat.

Totuși, cunosc două exemple care demonstrează contrariul. O balerină din Bosnia a devenit reprezentant UNESCO al țării sale, iar președinta Uniunii Balerinilor din Voivodina a avut acces în Parlamentul provincial, contribuind la atragerea unor fonduri importante pentru dezvoltarea baletului din Novi Sad.

Prin urmare, întrebarea nu este dacă un balerin poate face politică, ci ce poate aduce el în politică.

Un balerin nu va construi autostrăzi și nici nu va calcula deficitul bugetar. Dar poate înțelege foarte bine nevoile culturii, ale educației, ale sportului și ale generațiilor tinere. Poate apăra domenii pe care foarte puțini le cunosc din interior. În orice echipă serioasă există economiști, juriști, medici, profesori, ingineri și artiști. Tocmai această diversitate produce echilibru.

Am realizat și un lucru interesant în perioada în care numele meu era asociat unei eventuale candidaturi. Platformele de socializare s-au umplut de mesaje precum: „Omul potrivit.” „În sfârșit, un om din cultură.” „Poate că un balerin va fi mai cinstit decât alții.” Desigur, au existat și comentarii de genul: „Încă un papagal în Parlament!”

Paradoxal, cei cu experiență în viața politică m-au felicitat. Mi-au spus că, din acel moment, înseamnă că am depășit cercul prietenilor și că devenisem suficient de vizibil încât să deranjez. Într-un spațiu public, acesta este aproape un ritual de trecere.

Un alt moment care mi-a deschis ochii a fost interesul neașteptat al televiziunilor naționale. Nu cred că era vorba despre vreo genialitate a mea, ci mai degrabă despre curiozitatea de a vedea un balerin intrând într-un teritoriu considerat neobișnuit.

Conștient că voi fi pus în dificultate, m-am apucat să studiez cu seriozitate geopolitică, istoria României, evoluția partidelor, instituțiile statului și chiar literatura despre deținuții politici. Mi-am spus că, dacă tot mă voi face de râs, măcar să o fac documentat.

Îmi amintesc și acum întrebarea unei jurnaliste, adresată în direct, cu un zâmbet ironic:

— „Ce veți face în Parlament? Balet clasic?”

I-am răspuns aproape instinctiv:

— „Așa cum Ludovic Spiess nu a fost văzut cântând arii de operă în Parlament, iar Ion Caramitru nu recita poezii în plen, nici viitorii mei colegi nu vor avea parte de variațiuni din «Lacul lebedelor».”

Pentru câteva secunde s-a făcut liniște.

Dincolo de umor, răspunsul ascundea o idee simplă: nimeni nu este chemat în Parlament pentru a-și practica profesia, ci pentru a pune experiența acelei profesii în slujba interesului public.

La fel cum un medic nu operează în plen, un profesor nu ține ore, iar un inginer nu proiectează poduri în sala de ședințe, nici un balerin nu va dansa pe culoarele Camerei Deputaților. Dar fiecare dintre ei poate contribui cu perspectiva acumulată într-o viață de muncă.

Până la urmă, toate profesiile există pentru că societatea are nevoie de ele. Nomenclatorul ocupațiilor nu stabilește ierarhii de valoare între oameni, ci doar descrie domenii diferite de competență.

Într-o democrație matură, nu profesia ar trebui să fie primul criteriu după care judecăm un candidat, ci caracterul, competența și capacitatea lui de a reprezenta oamenii.

Iar dacă un balerin poate reprezenta România pe cele mai importante scene ale lumii, de ce nu ar putea, atunci când este pregătit și își asumă această responsabilitate, să reprezinte aceeași Românie și într-o instituție publică?